Skip to content

--- Semana Santa Viveiro ---

Inicio

Publicado 06/05/13

Publicaciones INTERNACIONALES acerca de la SEMANA SANTA DE VIVEIRO

Spania-Galicia-SăptămânaMare

 

(Corespondenţă) Aproape de capătul lumii, în târgul galician Viveiro, localnicii au încheiat o Săptămână Mare cu tradiţii seculare

 

Viveiro/Vivero (Galicia), 8 apr - Corespondentul Agerpres, Ruxandra Constantinescu, transmite: Paştele catolic, sărbătorit de credincioşii din întreaga lume duminică, a fost marcat în Spania, pe durata Săptămânii Mari, de binecunoscutele procesiuni religioase care înfăţişează patimile lui Iisus, de la intrarea lui în Ierusalim şi până la momentul Învierii. În ţara iberică au loc în fiecare an peste 40 de astfel de procesiuni religioase, în tot atâtea oraşe, iar în alte 16 aceste cortegii au atras atenţia lumii, astfel că au fost declarate sărbători de interes turistic internaţional. Cele mai numeroase dintre toate acestea, care au loc concomitent în Săptămâna Mare a lumii catolice, pe durata căreia plouă aproape fără excepţii pe întreg cuprinsul Spaniei, se petrec în Andaluzia, în sudul ţării, în vreme ce în nord, în îndepărtata Galicia a finis terrae (capătului occidental al continentului, locul despre care, încă din antichitate, Aristotel povestea că "se stinge soarele", n.r.), au loc numai două astfel de sărbători care anunţă Paştele. În vechiul târg Viveiro, din estuarul cu acelaşi nume, creat de pătrunderea apelor atlantice prin Golful Biscaya, care numără doar ceva mai mult de 16.000 de locuitori, aceştia susţin că au loc în fiecare an cele mai fervente procesiuni religioase, ale numeroaselor confrerii ce există aici încă din secolul 13 al erei noastre. Ei cred că, pe baza tradiţiilor felurite, păgâne şi creştine deopotrivă, acest loc trebuie să aibă ceva magic, întrucât trăieşte Săptămâna Mare an de an, cu o patimă deosebită.

 

Numele târgului, Viveiro (Vivero în limba spaniolă) în galiciană, îşi arogă deopotrivă origini latine şi celtice, în funcţie de părerea sau pasiunea istoricilor care nu au ajuns nici până acum la un acord al breslei cu privire la rădăcinile etimologice. În latină, vivarium (vivariu, n.r.) desemna un loc în care se cresc plante, arbori şi animale, şi unde este protejată viaţa. Viveiro are şi acum, în secolul 21, un cronicar oficial al său, însărcinat cu studiul istoriei târgului, precum şi cu consemnarea celor mai importante evenimente petrecute aici. Carlos Nuevo Cal nu ezită să amintească însă că, potrivit rădăcinilor celtice, Viveiro ar putea arăta combinaţia dintre cuvintele bi (munte) şi ber (coaste abrupte), descriind astfel chiar peisajul dimprejurul orăşelului, şi care înfăţişează o altă Spanie, necuprinsă în canonul general cunoscut: una verde, muntoasă, plină de râpe şi dealuri împădurite, a pescarilor şi marinarilor, a vânturilor puternice, a ploii, ceţii şi umidităţii, a valurilor marine imense. Iar printre originile celte şi romane ale târgului, de aproape 800 de ani, numeroasele confrerii de aici purced în fiecare an la organizarea celor aproape 20 de procesiuni religioase care povestesc încă o dată, în fiecare an, cu sculpturile lor din lemn, dintre care unele s-au păstrat chiar din îndepărtatul secol 15, fiecare moment al patimilor lui Iisus.

 

"Puţine localităţi galiciene trăiesc Săptămâna Mare în reculegerea şi cu fervoarea trăite zilele acestea în Viveiro, oraş în care localnicii au ştiut să menţină sărbătoarea în toată splendoarea sa", susţine preşedintele consiliului confreriilor din oraşul galician, Jose Veiga Golpe. El insistă asupra faptului că locuitorii din Viveiro participă la toate procesiunile de dragul tradiţiei culturale şi al credinţei deopotrivă, şi întâmpină călătorii străini de târg arătându-le frumuseţile turistice cu ospitalitate şi bunăvoinţă, invitându-i cu drag să asiste la procesiuni, să se reculeagă în faţa momentelor patimilor lui Iisus, dar neuitând nici să îi îmbie cu vinurile albe renumite din Galicia sau cu gastronomia bazată aproape exclusiv pe gătitul inventiv al fructelor de mare, feluritelor soiuri de peşte, moluşte sau scoici. "De ce este deosebită Săptămâna Mare din Viveiro? Pentru că la ea participă practic întreg târgul, şi toţi oamenii o fac cu bucurie, de la un capăt la altul - fără să fie neapărat credincioşi particanţi. Eu însumi mă consider un credincios în sufletul meu, însă nu sunt practicant, nu merg deseori la biserică. Totuşi, în fiecare an aştept cu nerăbdare să duc din nou pe umeri sculpturile cu scenele din Grădina Ghetsemani, când Iisus a fost capturat după Cina cea de taină", spune Andres, membru al Hermandad del Prendimiento (Confreria ce înfăţişează prinderea lui Iisus, n.r.), una dintre cele nouă confrerii care defilează pe străzile micului târg galician. Potrivit primarului Melchor Roel Rivas, în pofida dimensiunilor micului oraş marinăresc, "Săptămâna Mare din Viveiro continuă să crească, atunci când vine vorba de fervoarea religioasă, de organizarea şi infrastructura procesiunilor, completându-se în fiecare an cu elemente noi, şi îmbogăţind sărbătoarea, din punct de vedere cultural şi religios". În contextul crizei economice şi financiare care nu a scutit nici Viveiro, edilul vede şi el o criză adăugată valorilor, şi se gândeşte că "această Săptămână Mare a contribuit, poate, la crearea unei atmosfere de reflecţie şi spiritualitate, care să devină ulterior elemente cu care să combatem această criză a valorilor, cu nimic altceva decât spiritualitate şi angajament personal şi colectiv deopotrivă".

 

Galicia este însă un ţinut caracterizat de ploi şi vânt aspru, care au călit spiritul marinăresc şi pescăresc al localnicilor. Ca aproape în fiecare an, după zile întregi de primăvară timpurie, cu soare şi vreme de plajă pe acest tărâm, Săptămâna Mare a început cu ploi şi vânt, cu frig şi vreme capricioasă - parcă încă o tradiţie care se respectă fără greş în Galicia, ca aproape peste tot în Spania în această perioadă. Multe dintre procesiuni nu au putut avea loc nici de data aceasta, după ani de zile în care membrii conferiilor au tot sperat că vor putea defila, în sfârşit. "Dacă Isus nu a vrut să ieşim, păi atunci nu ieşim nici anul acesta", spune deloc resemnat tânărul Rene, unul dintre membrii confreriei milei (Confreria de la Misericordia), şi arată imediat care este spiritul localnicilor: "aşa suntem noi galicienii, luăm lucrurile cum sunt, nu neapărat cu resemnare, cât nu ne lăsăm doborâţi şi mergem mai departe. Pentru noi, pregătirile Săptămâna Mare încep de fiecare dată cu un an înainte, după ce sărbătorim Paştele".

 

Viveiro şi-a deschis porţile anul acesta şi străinilor care au venit să petreacă Săptămâna Mare aici, urmărind de altfel, fără să ascundă faptul că beneficiile economice pentru vechiul târg pescăresc ar fi uriaşe, ca tot programul procesiunilor să fie declarat Sărbătoare de interes turistic internaţional. Dacă Săptămâna Mare din sudul andaluz al Spaniei este cea mai cunoscută - atât prin numărul procesiunilor din multele oraşe în care acestea au loc, cât şi ca urmare a participării masive a localnicilor, a căror patimă se reflectă în fiecare an peste hotarele ţării iberice, în misteriosul tărâm galician, de unde unele legende spun că ar fi plecat chiar celţii să cucerească insulele britanice, nu sunt decât două oraşe care organizează an de an procesiuni. Dintre acestea, Viveiro se mândreşte că organizează cea mai spirituală Săptămână Mare, în comparaţie cu "rivalii" din Ferrol, mai numeroşi, din oraş-port militar al Armadei spaniole.

 

Întreaga Galicie este mult mai cunoscută pentru că aici se termină lumea cunoscută: Capul Finisterre este punctul final al Drumului Sfântului Iacob, acel apostol al lui Iisus însărcinat cu răspândirea credinţei în colţurile cele mai îndepărtate între cele cunoscute în zorii creştinismului, la limita occidentală a continentului. Mai puţin cunoscut decât Ierusalimul ori Roma, locuri sfinte ale pelerinilor în primele secole ale creştinismului, oraşul Santiago de Compostela, capitala provinciei spaniole Galicia, este al treilea astfel de loc de pelerinaj, şi totodată capătul unei reţele de drumuri care leagă încă din Evul Mediu cele mai estice tărâmuri europene de mormântul apostolului Iacob, fratele lui Ioan evanghelistul. Capătul hispanic al pământului, acel finis terrae evocat în hărţile antichităţii, îmbină tradiţia creştină - pe urmele sfântului Iacob, drumul a ajuns să fie format dintr-o reţea de rute de pelerinaj care pornesc din oricare parte a Europei şi sfârşesc toate la  mormântul apostolului, descoperit şi recunoscut ca atare abia în secolul 9, pe locul unde astăzi străjuieşte impresionanta Catedrală din Santiago de Compostela - cu cea păgână, chiar preromană. Aristotel vorbea de locul "unde se stinge soarele", romanii au ajuns şi ei până în capătul cel mai îndepărtat al continentului, unde astrul se coboară în mare, umple cerul de un roşu puternic la apus, şi nimeni nu îndrăzneşte să meargă mai departe, întrucât nimeni nu se întoarce din lumea de dincolo. Nici în secolul 21, pelerinii modernităţii, care termină drumul sfântului Iacob, nu uită să mai meargă încă un pic, într-acolo, la Capul Finisterre, după ce s-au închinat apostolului în seculara Catedrală din Santiago de Compostela.

AGERPRES

 

CARTEL 2024

Libro de Actos 2024

Libro Pregón 2024

Pregon 2024

Semana Santa Nenos 2024

Actos Liturgicos 2024

Adral 2024. Las huellas nunca borradas

Adral 2024 Renata y Leopoldo Valeivan

El Sentimiento de un Pueblo

SSV 2023 Viernes de Dolores

SSV 2023 Caladiños

SSV 2023 Via Crucis Hombres

SSV 2023 El Encuentro

SSV 2023 Santo Entierro

SSV 2023 La Cena

SSV 2023 Esperanza

SSV 2023 Viacrucis Mujeres

SSV 2023 Resurreccion

SSV 2023 La Borriquita

SSV 2023 Misericordia

SSV 2023 La Pasión

SSV 2023 Via Lucis

SSV 2023.Desenclavo

SSV 2023 El Frances

SSV 2023. Prendimiento

Historia dunha Paixon

Antesala dun Museo

Visitas Antesala 2021

Vivela 2021 P Via Lucis

Vivela 2021 Via Lucis

Vivela 2021 Encuentro Resur.

Vivela 2021 Resurreccion

Vivela 2021 P Esperanza

Vivela 2021 Esperanza

Vive tus Recuerdos 2004

Vivela 2021 Soledad

Vivela 2021 Caladiños

Vívela 2021. 75 Aniv Piedad

Vivela 2021 La Pasion

Vivela 2021 Santo Entierro

Vivela 2021 Procesión del Santo Entierro

Vívela 2021 Desenclavo

Vivela 2021 Sermón Siete Palabras

Vívela 2021 Encuentro 1992

Vívela 2021. Encuentro

Vivela 2021 Sentencia

Vivela 2021 Heraldos

Vivela 2021 Misericordia 2011

Vivela 2021 Misericordia

Vívela 2021 Prendimiento 2019

Vívela 2021 Prendimiento

Vivela 2021 Cena 2019

Vívela 2021 La Cena

Vivela 2021.Via Crucis H

Vive tus Recuerdos 2003.

Vívela 2021. Via Crucis M

Vivela 2021 Via Crucis Mujeres

Vive tus Recuerdos 2007

Vive Tus Recuerdos 2002

Vivela 2021. Francés

Vivela 2021.Borriquita

Vívela 2021 Ramos

Vívela 2021. Pregón

Vivela 2021 Expo Fotografica

Vivela 2021. Benéfico

Vívela 2021. Dolores

Adral 2021 Clausura

Adral 2021. Coro